Mareșalul Ion Antonescu. (autorul fotografiei este celebrul fotograf și cameraman, Walter Frentz). (posibil) Führerhauptquartier ”Wolfsschanze”, Rastenburg – 10 Ianuarie 1943


Anunțuri

Etichete: , ,

3 răspunsuri to “Mareșalul Ion Antonescu. (autorul fotografiei este celebrul fotograf și cameraman, Walter Frentz). (posibil) Führerhauptquartier ”Wolfsschanze”, Rastenburg – 10 Ianuarie 1943”

  1. Mircea Says:

    1 Iunie 1946 – 1 Iunie 2011, In Memoriam!
    Dumnezeu să-l odihnească în pace!, pe acest adevărat MARTIR EROU al Neamului Românesc!

  2. Mircea Says:

    Şedinţa Camerei Deputaţilor din 21 mai 1996

    Petre Ţurlea – Comemorarea morţii lui Ion Antonescu, la 1 iunie 1946;

    Domnule preşedinte,

    Doamnelor şi domnilor colegi,

    Vin în faţa domniilor voastre în legătură cu o comemorare.

    La 1 iunie 1946, în urma unui proces cu verdict comandat de la Moscova, mareşalul Ion Antonescu a fost împuşcat. Motivele principale invocate de tribunalul poporului, prin actul de acuzare au fost: 1) instaurarea unui regim de dictatură anticomunist; 2) subordonarea ţării către Germania hitleristă; 3) războiul contra U.R.S.S.

    Să luăm pe rând toate aceste motive invocate:

    1) Într-adevăr, Ion Antonescu a condus un regim de dictatură personală, dar care a fost impus de evoluţia generală din Europa şi a fost impus ca singură metodă de salvare a ţării. A fost un regim anticomunist, pentru că majoritatea comuniştilor români au trădat România şi au sprijinit cotropirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către U.R.S.S. Dictatura a fost împotriva trădătorilor de ţară, nu împotriva poporului român.

    2) Într-adevăr, Ion Antonescu a fost constrâns de aceeaşi situaţie internaţională, de izolare deplină a României să accepte alianţa cu Germania. Cu toată această alianţă, a reuşit să menţină statul român independent, viabil şi o economie viabilă.

    3) Cea mai mare acuză a fost războiul contra U.R.S.S. Ion Antonescu şi-a asumat întreaga răspundere pentru acest război. Iată ce spunea la proces, în 1947: „Am făcut războiul contra U.R.S.S.-ului, fiindcă mi-au impus-o onoarea poporului românesc şi imperativele sacre ale ţarii noastre”.

    Războiul contra U.R.S.S. s-a dus pentru recâştigarea teritoriilor româneşti ale Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

    Aşadar, mareşalul a fost condamnat la moarte pentru că a luptat împotriva comuniştilor trădători de ţară şi pentru că a luptat pentru reîntregirea României. De aceea, condamnate de istorie sunt tocmai acele forţe care au impus judecarea nedreaptă din 1946. Reprezentanţii acelor forţe, metamorfozaţi astăzi din comuniştii de ieri în democraţi, sunt cei care împiedică anularea sentinţei samavolnice. Am cerut chiar de la această tribună de 4 ori Procuraturii Generale recurs în anulare în cazul procesului lui Ion Antonescu şi mereu mi s-a răspuns că se cercetează cazul; ultima dată în martie 1994. Indiferent însă de ce face şi de cine ascultă Procuratura Generală, Ion Antonescu este şi va rămâne mereu în inima poporului român care îi poartă recunoştinţa datorată unui adevărat erou naţional.

    În 1994, Parlamentul României a făcut un act de dreptate: i-a decorat pe toţi veteranii armatei române din al doilea război mondial, chiar domniile voastre aţi aprobat această lege. Deci s-a recunoscut că au fost nişte eroi şi au luptat pentru o cauză dreaptă. În acelaşi timp, asupra comandantului suprem al acestor veterani se menţine eticheta de trădători de ţară. Este nu doar ilogic, ci este mai ales de neadmis. Viitorul va face însă, cu siguranţă, dreptate mareşalului.

    Doamnelor şi domnilor colegi,

    Vineri, 31 mai 1996, la Cluj Napoca, în memoria lui Ion Antonescu organizăm o sesiune de comunicări ştiinţifice la care îi invit pe toţi membrii Parlamentului român, care ştiu să-i respecte pe eroii neamului românesc. Mulţumesc.

    Sursa: http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.stenograma?ids=488&idm=1,03&idl=1

  3. Mircea Says:

    Incoruptibilul Antonescu
    (1912- 1944)

    Ion Antonescu, viitorul mareşal, şi-a câştigat reputaţia de militar incoruptibil şi duşman al „piloşilor şi învârtiţilor” încă de la începutul carierei sale de ofiţer. La aceasta s-a adăugat şi faima lui de militar înzestrat cu toate darurile inteligenţei şi efortului, care absolvise, ca şef de promoţie, mai toate şcolile şi cursurile frecventate. Nu e de mirare că foarte mulţi ofiţeri auziseră despre atitudinile sale intransigente. Între acestea a rămas celebru „episodul” de la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Târgovişte.
    Colonelul Radu Davidescu, unul dintre ofiţerii care l-a cunoscut îndeaproape pe Antonescu, avea să povestească peste ani:

    „În anul 1915, căpitanul Ion Antonescu era comandantul escadronului de elevi la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie din Târgovişte. Sâmbăta după-amiaza şi duminica era obiceiul ca elevii să fie învoiţi. În cursul unei săptămâni, căpitanul Ion Antonescu a consemnat întregul escadron, elevii neputând părăsi localul şcolii. Vineri dimineaţa, anterior duminicii de consemn, este chemat la telefon:
    – Domnule căpitan, Bucureştiul la telefon. Palatul doreşte să vorbească cu dumneavoastră.
    – Bună ziua, Antonescu! La telefon colonelul Socec (adjutant regal, viitor general – D.R.); uite de ce te deranjez. Alteţa sa Regală, Principesa Maria, doreşte ca fraţii Romalo, din escadronul dumitale să vină duminică la Bucureşti (mama fraţilor Romalo avea bune relaţii la Palat – D.R.).
    Cu o voce tăioasă şi categorică Antonescu a răspuns:
    – Domnule colonel, este imposibil, escadronul este consemnat de mine şi nu pot reveni asupra hotărârii luate.
    – Antonescule, văd că eşti puţin enervat, voi reveni peste o oră, mai reflectează.
    După o oră, Palatul îl caută din nou la telefon:
    – Ei, Antonescule, ai reflectat?
    – Da, domnule colonel. V-am raportat că-i imposibil. Acum e mai imposibil pentru că i-am băgat la arest din cauză că au intervenit pe căi lăturalnice…”

    În urma acestei întâmplări, căpitanul Antonescu a fost îndepărtat de la comanda escadronului de elevi. Pedeapsa nu a făcut decât să-i crească şi mai mult faima în rândurile ofiţerilor tineri. Antonescu – intransigent, Antonescu – adversar al nepotismelor, Antonescu – duşmanul incompetenţilor. Şi totuşi, atunci când Antonescu a ajuns în funcţii importante, nu au fost puţini cei care au avut curajul şi tupeul să-i solicite fel de fel de servicii. O analiză a scrisorilor primite de Antonescu între anii 1915-1927 dezvăluie caractere dintre cele mai îndoielnice. Din cele 82 de scrisori cercetate, 35 conţin solicitări exprese în interes personal. Cu alte cuvinte, autorii îi cereau mai mult sau mai puţin voalat, să le pună o …pilă!? O mostră în acest sens este scrisoarea unui oarecare Mihăilescu (probabil, prieten cu Antonescu, căci i se adresează cu „iubite Ionele”) care încă din primele rânduri îşi dă arama pe faţă: „Acum vreau să-ţi arăt bucuria ce am avut când am auzit că au început să vie ai noştri la putere (Antonescu avea, în acel moment – decembrie 1916 – gradul de maior şi fusese numit şeful biroului Operaţii al Armatei I – D.R.) şi au dispărut şlehtele care ne-au adus la această mare „victorie” de am reuşit să ocupăm… Moldova.” După această „periuţă”, autorul scrisorii intră direct în subiect: „Ceea ce te rog foarte mult să-mi dai voie să profit (subl. mea, D.R.) de puterea ta şi să faci posibilul să vin la M.C.G. (Marele Cartier General) în locul vreunuia de acolo, care s-a odihnit destul şi care, pentru instrucţia lor, să mai vină şi ei să vadă marşuri în retragere. Mai pune tu unul din ei, că sunt destui acolo, să vină în locul meu.”
    Nu s-a păstrat răspunsul lui Antonescu la această impertinenţă. Probabil că el a fost dur, pe măsura aroganţei expeditorului, deoarece nici o altă corespondenţă pe adresa lui Antonescu nu va mai purta numele Mihăilescu! Curios este că, deşi cunoşteau aversiunea lui Antonescu faţă de favorurile nemeritate, câţiva ofiţeri – unii cu grade mari (general, colonel, locotenent-colonel) – nu ezită să i se adreseze în scris şi, în numele amiciţiei, camaraderiei, gradului de rudenie, să-i solicite să intervină pentru a le înlesni încadrarea în funcţii, mutări în diverse garnizoane, promovări şi – culmea! – chiar decorarea cu Ordinul „Mihai Viteazul”, cea mai înaltă distincţie de război, care, după cum se ştie, se acorda pentru fapte de arme ieşite din comun, săvârşite pe câmpul de luptă.
    „Contez pe vechea noastră prietenie – spune un anume Micescu – că-mi vei purta de grijă (subl. mea, D.R.) şi că vei stărui pe lângă domnul general Prezan a-mi da un loc şi o însărcinare potrivit funcţiunilor destul de grele şi importante ce mi-au fost încredinţate etc., etc.” Aproape în aceiaşi termeni i se adresează şi locotenent-colonelul A. Negulescu: „Te rog ca pe un bun prieten, căci ştiu că în mâna ta este totul în ceea ce te rog, ca să faci să fiu şi eu repartizat la un corp de trupă sau un comandament care merge în Transilvania. Te asigur că nu vei regreta că mi-ai făcut acest bine, căci nu te voi face de râs.”
    Locotenent-colonelul Gh. Rasoviceanu (viitorul general) îi cere să dovedească în noua funcţie corectitudine şi dreptate! Maiorul Antonescu abia fusese numit şeful biroului Operaţii al Armatei I. „Nu cer nimic pentru mine – conchide pe un ton patetic locotenent-colonelul Rasoviceanu – căci îmi va da istoria, când va da, dar cer să faci ca raportul ce l-am făcut pentru drapel şi pentru ofiţeri să fie decoraţi.”
    Din puţina corespondenţă păstrată în arhivele militare reiese că „sistemul relaţiilor” funcţiona pe toată scara ierarhiei militare. Chiar şi în vreme de război (sau poate de aceea?), sfânta „pilă” conta uneori mai mult decât valoarea şi competenţa. Aşa se explică de ce oamenii nu se sfiau să-şi spună pe faţă păsul. Bunăoară, iată cum se adresează un colonel – este vorba de Mircea Botez (viitorul general) – unui maior: „Cu toate că nu suntem din aceeaşi armă şi nu prea am servit împreună, ocaziile în care ne-am cunoscut şi am trăit în apropiere sunt acelea care leagă pentru toată viaţa şi, în cazul special nouă, sper că legătura e însoţită de stimă reciprocă. Bazat pe această credinţă a mea îţi scriu cerându-ţi un serviciu care de altfel nu e întâiul ce mi-l faci şi îţi sunt încă o dată dator, totuşi, ştiind că poţi şi ocazia o să se prezinte…” (subl. mea, D.R.). Pe scurt, colonelul îi cere maiorului nici mai mult, nici mai puţin decât să fie susţinut pentru decorarea cu „Steaua României” (!!!) „Oricât te-aş asigura că nu ţin la o distincţiune – încheie autorul scrisorii – nu mă vei crede!”
    Colonelul Mircea Botez avea să primească, într-adevăr, „Steaua României”. Nu ştim cu certitudine dacă Antonescu „a contribuit” la acest lucru. N-ar fi exclus ca el să nu fi intervenit, iar colonelul Botez să fi primit pe merit distincţia respectivă. Dar, indiferent de meritele sale, decoraţia îşi pierde orice strălucire pe pieptul celui care a cerşit-o!
    Antonescu avea un foarte dezvoltat spirit al onoarei şi al dreptăţii. De-a lungul carierei sale militare a căutat să se înconjoare numai de oameni competenţi, de profesionişti desăvârşiţi, pe care i-a ajutat cât a putut, nelăsând, în schimb, nicio şansă incompetenţilor şi impostorilor, ajunşi prin cine ştie ce împrejurări în armată. Ca unul care cunoştea foarte bine realităţile din armată, ştia că nu va reuşi de unul singur în asanarea morală a instituţiei militare. Dar – spre deosebire de alţii – el a încercat să facă ceva. Când a venit în fruntea Ministerului Apărării naţionale, în 1938, a dat un ordin prin care era decis să stârpească toate racilele care măcianu din interior organismul militar: corupţie, abuzuri şi nereguli de tot felul, hoţii, favoritismul, arbitrariul etc.
    Trebuie să fi fost un naiv, dacă îşi închipuia că poate curăţa relele din armată printr-un ordin!

    Dumitru ROMAN
    05.09.2008

    Sursa: http://www.altfel.info/arhiva/magazin/galeria/antonescu.shtml

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: