Generalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român şi Preşedintele Consiliului de Miniştri (fotografie colorată de subsemnatul). București – 28 Noiembrie 1940


Anunțuri

Etichete: , ,

Un răspuns to “Generalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului Român şi Preşedintele Consiliului de Miniştri (fotografie colorată de subsemnatul). București – 28 Noiembrie 1940”

  1. Mircea Says:

    28 noiembrie 1940

    CONVOCAREA COMANDANŢILOR DE MARI UNITĂŢI

    Prezidează:
    Domnul General Antonescu, Conducătorul Statului.

    Participă:
    – Toţi comandanţii de M.U.: Armate, Corp Armată, Divizii şi Brigăzi Mixte,
    – Subsecretarii de Stat ai departamentelor militare,
    – Şeful Marelui Stat Major,
    – Secretarul General M. Ap. N.

    Domnilor,
    V-am chemat astăzi pentru a expune înaintea D-voastră două probleme de o capitală importanţă.
    În primul rând, vreau să vă informez asupra situaţiei noastre de astăzi, în urma călătoriilor mele la Roma şi Berlin, situaţie care, după cum veţi vedea, nu mai este aceea de ieri.
    În al doilea rând, vă voi aduce la cunoştinţă unele fapte regretabile care s-au petrecut ieri noapte, precum şi hotărârile pe care le-am luat pentru a preîntâmpina continuarea sau repetarea lor în viitor.

    I
    Când am luat riscul şi sarcina să răstorn un regim tiranic, cum a fost acela care a precedat actualul regim, nu am făcut-o nici din ambiţie personală şi nici din dorinţa de mărire, ci am vrut să salvez Patria.
    D-voastră ştiţi că, fără prezenţa mea la cârma statului în ceasul oportun, ţara ar fi fost ocupată şi din acel moment România ar fi încetat să mai fie liberă.
    Venirea mea la conducere, rezemat pe tineretul legionar, precum şi cele ce au urmat, reprezenta o mare şi paşnică revoluţie. Reuşisem să liniştesc spiritele şi eram aproape sigur că voi reuşi să disciplinez Mişcarea şi să reintroduc ordinea desăvârşită în mecanismul Statului.
    N-am reuşit. Evenimentele m-au depăşit şi aţi ajuns la ceea ce ştiţi cu toţii.
    Voiam totuşi să salvez viaţa vinovaţilor de ieri, nu pentru consideraţia pe care nu le-am dat-o niciodată, ci pentru respectul ce-1 port omului şi legilor. Chiar din clipa venirii mele la conducerea Statului, am ştiut că înaintea mea voi întâmpina enorme greutăţi în interior şi că pentru înlăturarea lor nu aveam nici un punct de sprijin în afară. Peste tot numai adversari şi nicăieri nici un prieten.
    Politica noastră de până atunci reuşise să ne lase într-o completă şi condamnabilă izolare.
    Măsurile pe care le-am luat în interior încă din primele zile, au schimbat atmosfera noastră internaţională şi am plecat la Roma şi la Berlin cu o atitudine fermă şi precisă în ceea ce priveşte politica ţării noastre.
    Suntem o ţară mică.
    În ansamblul internaţional, lucrurile sunt astfel angrenate încât nu putem face întotdeauna numai ceea ce vrem, ci numai ceea ce se poate.
    Am ales că trebuie să ne sprijinim, pe Axă, şi în special pe Berlin, factorul care reprezintă adevărata forţă hotărâtoare pe continent.
    La Roma, unde ni s-a făcut o primire cu adevărat triumfală, rezultate practice nu puteam obţine, deoarece nu aici se spune ultimul cuvânt. Am obţinut totuşi de la Duce, pe care l-am convins de dreptatea cauzei ce o susţineam, asentimentul cererilor mele şi autorizarea să le transmit Führerului, Ducele fiind în totul de acord cu ele.
    La Berlin, deşi am avut o atmosferă ostilă, despre care am fost anunţat chiar de la graniţă, amreuşit în urma lungilor întrevederi avute cu Führerul Germaniei şi Ministrul său de Externe, să răstorn aceste piedici şi să încununez vizita mea de cele mai frumoase rezultate.
    Acolo ni s-a spus: „La Viena nu s-a scris definitiv pagina istoriei noastre” şi, arătând cu mâna, Führerul a spus că până acum România a mers coborând, iar de acum va merge în urcare.
    De asemenea, Dl. Ribbentrop la masa care a oferit-o în onoarea delegaţiei române a închinat pentru „mărirea României”.
    După cum vedeţi, am obţinut la Berlin, cele mai bune asigurări asupra viitorului neamului românesc.
    Sunt convins că Germania este astăzi cea mai mare forţă de pe continent.
    Singurul pericol pe continent, pentru Germania, este pericolul slav şi comunist, căruia Germania este hotărâtă să-i pună capăt cât mai repede şi cu toată tăria. Acest lucru ne convine de minune, fiindcă, alături de interese comune economice, avem şi inamici comuni.
    Domnilor, eu am fost la Londra câţiva ani; cunosc bine poporul englez şi în rândurile lui am legături personale, de ordin sentimental.
    În politică însă eu nu fac sentimentalism ci apăr interesele ţării în cadrul realităţilor ei vitale.
    Tot la Berlin, am reuşit, pentru refacerea economică a ţării, să obţin credite care, de când există România, nu s-au obţinut niciodată.
    Am obţinut credite unice fără să gajez nimic din patrimoniul Statului.
    Credite pentru agricultură în scopul de a dezvolta la maximum producţia pământului; credite pentru refacerea drumurilor; credite pentru îndiguiri şi asanarea bălţilor în scopul de a reda agriculturii terenuri excepţionale în întinderea de circa 200 000 ha; credite pentru dezvoltarea industriei alimentare în scopul de a crea ţăranului şi muncitorului o viaţă mai bună.
    În sfârşit, credite şi material pentru a putea reface şi moderniza armata, a cărei pregătire vreau să o avem terminată în primăvară, când, dacă nevoia va cere, s-o folosim în cele mai bune condiţii.
    Aceste credite au fost eşalonate pe timp de 10 ani, deoarece pentru 10 ani am întocmit planul de reorganizarea ţării. Ele vor fi puse la dispoziţia noastră pe tranşe anuale, cu o dobândă excepţional de redusă – de 3½% – şi cu obligaţiunea ca în primul an să fim scutiţi de această dobândă.
    Iată, Domnilor, pe scurt rezultatele politice şi economice cu care am venit după vizitele mele de la Roma şi Berlin.
    Ştiţi acum situaţia externă a ţării.
    Cunoaşteţi şi zvonurile false care se răspândesc zilnic şi prin care duşmanii noştri caută să ne deruteze şi să ne micşoreze rezistenţa şi încrederea în puterile noastre.
    Se spune că Germania ne face concesii pentru a ne apăra şi a ne aservi.
    Germania ne face concesii numai pentru că are mari interese în ţara noastră.
    Dacă am fi avut înainte un alt regim care să-şi fi dat seama din vreme că interesele noastre sunt alături de acelea ale Germaniei, Berlinul nu ar fi ajutat Ungaria împotriva României.
    Am pierdut deci graniţele ţării numai datorită greşelilor noastre de politică externă.
    După cum vedeţi, am obţinut garanţii totale, fără să angajez nimic din bogăţiile ţării.
    Prin cele expuse mai sus, Domnilor, v-am orientat.
    Procedaţi cu discreţie şi nu strigaţi încă victorie, deoarece ar fi prea devreme, şi numai viitorul ne va asigura această victorie.
    V-am spus toate acestea pentru ca să nu trăiţi în necunoscut şi să nu fiţi victimele zvonurilor false care străbat ţara de la un cap la altul.
    Trec acum la a doua problemă.

    II
    Când m-am întors de la Berlin am fost pus în faţa evenimentelor care s-au petrecut şi pe care le cunoaşteţi.
    În Consiliul de Miniştri de ieri, în acest loc, a fost o adevărată tragedie. Eram decis să abandonez postul de conducere a Statului. Numai dezastrul pe care-1 întrevedeam pentru ţară şi insistenţele colaboratorilor mei m-au oprit de la această hotărâre.
    Nu am nici o milă pentru acei care au fost victimele asasinatelor de ieri, pentru acei criminali printre care, spre marea mea durere, se găseau chiar militari, care ne-au omorât copii şi tineretul plin de cele mai frumoase aspiraţii şi năzuinţi.
    Eu am însă sentimentul omeniei şi al legalităţii şi pentru aceasta am fost atât de zbuciumat şi atât de hotărât să plec din capul unei mişcări, în sânul căreia s-au produs atât de grave acte de indisciplină.
    N-am plecat.
    Este ultima concesie pe care le-am mai făcut-o, rămânând ca, dacă vor mai continua, să adopt una din cele două atitudini posibile:
    – să lupt contra legionarilor;
    – sau să las ţara în voia valurilor.
    Regretul meu este şi mai mare, trebuind să constat că actul de răzbunare nu s-a limitat, numai la deţinuţii politici aflaţi în închisoarea Jilava, ci au fost omorâţi şi D-nii Iorga şi Madgearu.
    Am luat toate măsurile posibile ca să împiedic această odioasă crimă, dar spre amărăciunea mea am aflat prea târziu ca să mai pot face ceva pentru salvarea lor.
    Dacă aş fi cunoscut înainte de Consiliu această crimă, renunţam la ultima concesie făcută legionarilor.
    Domnilor, aceasta este situaţia în momentul de faţă.
    Eu nu am nici o legătură politică cu Mişcarea Legionară. Lovitura de Stat care am dat-o am făcut-o absolut singur, fără nici un sprijin de nicăieri.
    Am stat două zile şi două nopţi faţă în faţă cu Regele care avea în spatele său întregul aparat de Stat, iar eu nu aveam pe nimeni.
    Am reuşit cu toate acestea să-i smulg abdicarea.
    Am chemat apoi la guvern Mişcarea Legionară, singurul organ pe care se mai putea conta, cu tinereţea, cu munca, cu dezinteresarea şi puterea ei de sacrificiu, cu jertfele ei.
    Prigoniţi, alungaţi şi urmăriţi din toate părţile ca nişte fiare sălbatice, era natural ca, atunci când s-au văzut în libertate, legionarii să comită acte de violenţă.
    Am reuşit ca în primele luni de conducere să frânez această tendinţă şi credeam că, în cele din urmă, totul a intrat în normal.
    Lipsind din ţară, două săptămâni, la întoarcere legionarii m-au pus în faţa unor fapte, de toată gravitatea.
    Dacă Mişcarea nu înţelege că trebuie să înceteze imediat activitatea sa vinovată, voi trece la sancţiuni, severe, aşa cum am legiferat azi-noapte.
    Tocmai mie, care am avut cea mai mare repulsiune pentru mijloacele de constrângere violente, mi-a fost dat să introduc pedeapsa cu moartea.
    Voi executa în 24 ore pe oricine va omorî cu premeditare orice cetăţean al ţării.
    Voi da pedepse grele pentru toţi acei care vor atenta la drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.
    Vă previn că, dacă nu voi găsi la legionari nici de data această înţelegere, voi face un guvern militar, fără legionari şi la nevoie chiar împotriva legionarilor.
    Dacă nici în felul acesta nu voi reuşi să înfrâng curentul anarhic şi revoluţionar care, începe să bântuie ţara, voi depune armele.
    Eu îmi voi fi făcut datoria.
    Aceasta este ceea ce aveam să vă aduc la cunoştinţă în urma celor petrecute.
    Gândiţi-vă la răspunderea mea, la greutăţile deosebit de grele pe care le-am moştenit şi pătrunşi de pericolul – intern şi extern – care ne pândeşte, acordaţi-mi toată încrederea şi, la nevoie, tot sprijinul Dvs. dacă vroiţi ca România să nu dispară ca ţară liberă de pe harta Europei.
    Alegeţi din ceea ce v-am spus numai ceea ce credeţi.
    V-am arătat profesiunea de credinţă a unui om cu sarcini şi răspunderi enorme pe care înţelege să le poarte până la capăt.

    III
    Am vrut şi aş vrea să fac pentru Armată chiar mai mult decât se poate.
    Ca şi pe D-voastră şi pe mine mă doare când văd că soldatul nostru este mai rău echipat, mai slab armat şi mai prost hrănit decât soldatul german şi când ştiu cât suferă Armata din această cauză.
    Totuşi, ţin să vă fac cunoscut că foarte curând vor fi îndreptate şi completate toate relele şi toate lipsurile în măsura posibilităţilor şi într-un cadru armonios.
    Nu pot face totul dintr-o dată.
    Dacă aş da prea mult armatei ar însemna să lipsesc alte organisme de strictul necesar şi ar însemna ca mecanismul de Stat să sufere.
    Armata nu se poate dezvolta natural, decât numai dacă Statul este organizat şi administrat armonios.
    Vedeţi cum unii suferă şi alţii se lăfăiesc în situaţii nepotrivite nici cu munca pe care o depun şi nici cu rezultatele pe care Statul ar putea să le aştepte de la ei.
    Plugarii, muncitorii şi funcţionarii suferă.
    Sunt funcţionari care au salarii de 2-3 000 lei pe lună care în situaţia de astăzi nu ajunge să asigure existenţa nici măcar a unei singure persoane. Vă puteţi închipui în ce îngrozitoare lipsă se zbat cei cu o familie mai numeroasă. Vă dau ca exemplu gardienii publici, care erau plătiţi sub Vechiul Regim cu 2 000 lei şi cărora le-am ridicat solda la 5 000 lei lunar.
    Muncitorii, ţăranii, funcţionarii au fost exploataţi şi trataţi fără cea mai mică înţelegere şi consideraţie pentru fiinţa omenească.

    Problemele salarizării sunt în studiu şi voi armoniza salariile începând de la cel mai mic funcţionar şi muncitor pentru a le asigura strictul necesar şi a le permite să ducă o viaţa mai omenească.
    Această armonizare, care va cere fonduri mari, trebuie făcută cu metodă, cu logică şi în acord cu posibilităţile financiare ale Statului, pentru că nu vreau să trec la „fabrica de hârtie” (monedă) şi să ajungem la prăbuşirea economică şi financiară a ţării.
    Am dus o luptă titanică pentru a îndrepta şi a pune lucrurile pe calea cea bună.
    Am început cu problema aprovizionării oraşelor pe care am rezolvat-o în cea mai mare măsură.
    Am trecut apoi, pentru a putea normaliza viaţa economică, la desconcentrarea trupelor, păstrând sub arme numai efectivele necesare care să asigure ţara faţă de eventualele surprinderi.
    După desconcentrare am trecut din nou la problemele de aprovizionare.
    Operaţiunile merg greu şi cer timp, datorită sărăciei în care ne zbatem şi datorită unei apatii generale, care nu este altceva decât efectul acestei sărăcii.
    Pentru Armată nu s-a făcut încă tot ceea ce gândesc şi vreau eu să fac.
    Mai ales fiindcă sunt militar, nu puteam să încep chiar cu ea.
    Intenţionez ca foarte curând să realizez pentru corpul ofiţeresc şi pentru subofiţeri o eşalonare a datoriilor pe un timp mai îndelungat astfel ca să nu se mai facă reţineri mari din soldă.
    De asemeni, în cadrul unei armonizări generale care va apare în cel mult o lună, doresc ca salarizarea ofiţerilor şi a funcţionarilor în general, să se facă în raport nu numai de grad dar şi de greutăţile familiare şi sociale (necăsătorit, căsătorit, cu copii etc.).
    Din cauza vântului revoluţionar care ne bate ştiu că aţi avut mult de suferit. Şi eu am suferit şi sufăr din această cauză.
    Eu lucrez pentru Stat cinci ore pe zi; restul până la 20 de ore, îl pierd pentru aplanarea conflictelor şi a plângerilor, pentru a evita o furtună devastatoare, un uragan.
    Dacă voi fi nevoit să trec la atitudini brutale, o voi face pentru salvarea Patriei.
    Până acum am reuşit fără astfel de acţiuni.
    Ieri, legionarii au ieşit din făgaşul normal şi nădăjduiesc să-i readuc din nou pe calea cea bună.
    Dacă nu voi reuşi, datorită lipsei lor de înţelegere, voi trece la măsuri represive.
    De la Legaţia Germaniei am şi fost întrebat dacă trebuiesc alarmate trupele germane pentru a ne veni în ajutor.
    Iată unde ne duc faptele necugetate.
    În ceea ce priveşte germanii, ne-am aliat cu ei şi vom intra în război alături de ei când o nouă putere va declara război Axei.
    Această putere vizată este Rusia.
    Führerul mi-a spus „graniţele României sunt ale Germaniei şi Armata Germană va lupta pentru graniţele României”. Prin aceasta nu trebuie să se înţeleagă că Armata Română va lupta în Germania, ci cu Germania şi numai pentru apărarea graniţelor româneşti.
    O ţară mică trebuie să facă o politică de alipire definitivă alături de o mare putere, iar nu o politică de oportunitate şi mereu schimbătoare.
    Singura putere care are interes şi este în stare să ne sprijine, după cum am mai spus, este Germania.
    Aceleaşi interese economice şi aceiaşi adversari leagă România de Germania.
    Aţi văzut garanţiile date de Anglia. Ultimatumul Molotov ne-a dovedit ineficacitatea lor.
    Pe germani îi interesează altfel problema şi veţi vedea în ce fel vor reacţiona ei faţă
    de o nouă încercare de încălcare a teritoriului nostru.
    Aceasta este prin urmare politica noastră externă prezentă şi viitoare.
    Pentru aceasta relaţiile dintre Armata noastră şi reprezentanţii Armatei germane trebuie să fie animate de cele mai strânse sentimente de camaraderie şi curtoazie.
    Am informaţiuni că unii din ofiţerii noştri au o atitudine dacă nu de vădită ostilitate cel puţin de o manifestă lipsă de prietenie.
    Nu intru în detalii.
    Domniile voastre sunteţi oameni încărunţiţi în serviciul neamului şi al Armatei şi vă daţi seama cât rău facem ţării şi cât pierdem în ochii germanilor printr-o astfel de atitudine greşită.
    Ne vom bate alături de germani nu pentru interesele lor, ci pentru apărarea graniţelor noastre; nu noi îi ajutăm pe ei, ci ei ne ajută pe noi.
    Atitudinea noastră trebuie, prin urmare, să fie cu atât mai corectă şi mai plină de înţelegere cu cât cunoaşteţi manifestarea de prietenie şi camaraderie ostăşească pe care trupa şi ofiţerii lor o arată trupei şi ofiţerilor noştri.
    Puteţi să vă daţi şi mai bine seama Dvs., care cunoaşteţi care a fost în timpul războiului din 1916 atitudinea faţă de noi a trupei şi ofiţerilor din Misiunea Militară Franceză.
    Insist asupra acestor lucruri, pentru că, şi din punct de vedere al ajutorului material pe care Germania ni-1 acordă, se constată o totală deosebire faţă de ajutoarele pe care ni le-au dat englezii şi francezii.
    De câte ori au avut ocazia, Anglia şi Franţa ne-a spoliat atunci când am fost siliţi de nevoi să apelăm la creditele lor; dobânzile au fost întotdeauna exagerate şi condiţiile de împrumut au fost întotdeauna din cele mai grele.
    O purtare necorectă, necamaraderească a trupei şi ofiţerilor noştri constituie faţă de germani un fapt şi nedemn şi necugetat, cu atât mai mult cu cât manifestarea lor este din cele mai frumoase.
    Nici o umilinţă, nici o aroganţă din partea lor.
    Câtă deosebire faţă de atitudinea francezilor în 1916-1917 care n-au scăpat niciodată prilejul de a ne umili, a ne insulta şi a ne arăta continuu starea de inferioritate în care ne găseam faţă de ei, deşi întru nimic nu au dovedit că sunt mai bine pregătiţi decât ofiţerii şi trupa noastră.
    Germanii au dovedit-o şi dovedesc continuu superioritatea lor faţă de toate armatele şi totuşi câtă modestie se desprinde din întreaga purtare a lor faţă de trupa şi ofiţerii noştri.
    Domnilor,
    Sunt informat că disciplina în armată lasă mult de dorit, mai ales în ceea ce priveşte pe unii din ofiţerii mici şi chiar soldaţi, care sunt şi activează ca legionari.
    Pentru aceştia în special fac apel la toată atenţia şi vigilenţa Dvs., care cu experienţa, cu gradul şi vârsta Dvs. trebuie să lichidaţi o stare de lucruri care nu trebuie să mai continue.
    Pentru trecut vă recomand să ştergeţi greşeala acelora care au fost împinşi de curent; pentru prezent şi mai ales în viitor trebuie să eliminaţi pe toţi acei care, contrar ordinelor şi orânduirilor ostăşeşti, vor persevera în greşeală. Eu nu tolerez astfel de abateri.
    Avem legi care condamnă pe toţi care se abat de la datoriile militare.
    Vinovaţi de toate abaterile sunt, deci, şefii care nu aplică aceste legi.
    Dându-vă aceste recomandaţiuni, Dvs. trebuie să înţelegeţi că nu trebuie să aveţi o atitudine duşmănoasă faţă de legionari, care au făcut destule lucruri rele, dar care au făcut şi foarte multe lucruri bune.
    Dacă ar fi să vă reamintesc numai de munca lor cu prilejul nenorocirii de la Carlton şi rezultatele prime ale „ajutorului legionar”, încă ar fi de ajuns să înţelegeţi buna lor credinţă, spiritul lor de muncă şi de jertfă şi dezinteresarea lor în folosul celor în suferinţă.
    Opinia publică, este drept, bârfeşte şi face să circule numai ce este rău. Este un proces de psihologie elementară, comun tuturor schimbărilor de regim.
    Acestea sunt problemele pe care doream să vi le aduc la cunoştinţă în această consfătuire cu Dvs.
    Aşa am făcut şi altădată ori de câte ori am avut de pus la punct chestiuni de interes general pentru Ţară şi, mai ales, pentru Armată, instituţie care a fost, este şi rămâne pârghia de reazem, de siguranţă şi de progres pentru pământul şi poporul românesc.
    Vă rog, deci, să aduceţi la cunoştinţa ofiţerilor aceste lucruri, să staţi cât mai mult în mijlocul lor, să-i sfătuiţi şi să le urmăriţi acţiunile nu pentru a-i pedepsi ci pentru a-i îndrepta şi a convinge pe toţi de suprema obligaţie şi suprema lege: „Apărarea Patriei”. Corpul ofiţeresc trebuie să dea dovadă de seriozitate şi de corectitudine, iar Comandanţii de M.U. să supravegheze pe ofiţeri, să-i îndrume şi să corecteze pe cei care greşesc.
    Comandanţii să facă toate sforţările pentru a pune lucrurile pe calea cea bună pentru folosul neamului şi nu pentru acel al duşmanilor.
    Este tot ceea ce am avut să vă spun.

    DOMNUL GENERAL CIUPERCĂ
    În asentimentul tuturor, spune: Noi vedem că este ameninţată fiinţa Statului şi a neamului şi, cum noi suntem naţionalişti prin definiţie, vă rog să vă bizuiţi cu toată convingerea pe concursul neprecupeţit şi necondiţionat al oştirii.
    Noi nu putem vedea cu ochi buni această situaţie care poate duce la dezagregarea Statului.
    Când veţi simţi nevoia, vă rog să apelaţi la Armată, care va şti să-şi facă datoria.
    Roagă pe Conducătorul Statului să intervină pe lângă Mişcarea Legionară ca aceasta să ocrotească cât mai mult prestigiul Armatei.
    Armata să fie scutită de diferitele amestecuri ale poliţiei legionare în chestiunile ei de administraţie.
    Cei care au făcut abuzuri în armată să fie cercetaţi şi sancţionaţi numai de organele militare.

    DOMNUL GENERAL IACOBICI
    Face un rezumat asupra activităţii centrelor de instrucţie referitor la colaborarea româno-germană.
    De la 1 decembrie va începe instruirea trupelor Corpului 1 Armată potrivit noilor metode introduse.
    În concluzie, „lucrurile merg foarte bine”. Ofiţerii germani sunt foarte mulţumiţi.
    Asemenea şi ofiţerii români.
    În ceea ce priveşte calitatea materialului om (ofiţeri şi trupă) instructorii germani sunt extrem de mulţumiţi de el şi spun că, cu asemenea material, se poate duce un război în cele mai bune condiţiuni.
    Se întâmpină deocamdată oarecare greutăţi datorită organizării noastre, diferită de aceea germană, precum şi lipsei momentane de regulamente.
    S-au luat măsuri pentru tipărirea de noi regulamente care vor apare în cel mai scurt timp.

    DOMNUL GENERAL ANTONESCU
    Mulţumeşte Domnului General Ciupercă pentru asigurările date şi continuă:
    Nu sunt politician şi nu am partid.
    Nu vreau să mă eternizez la conducere. Aş fi fericit dacă aş găsi un om care să mă înlocuiască. Mi-am luat însă o sarcină pe care trebuie şi vreau să o duc până la capăt.
    Istoria mă va judeca.
    Cât priveşte amestecul legionarilor în treburile Armatei, de acum înainte nu mai doresc plângeri despre ceea ce se întâmplă ci vreau rapoarte asupra sancţiunilor şi măsurilor luate de comandanţi.
    Nu Mişcarea Legionară, ci Generalul Antonescu conduce acest Stat şi, dacă interesele Ţării vor cere, fără ei şi chiar împotriva lor, dacă va fi nevoie.
    Mişcarea Legionară trebuie să ştie că fără Generalul Antonescu ea nu poate face nimic.
    Generalul Antonescu însă poate fără Mişcarea Legionară.
    Am mers cu ei fiind elemente de mare valoare, dinamice, cinstite şi gata oricând de sacrificiu.
    Fiindcă neamul acesta a fost ros de necinste, am ales oameni cinstiţi care să mă ajute.
    În ceea ce priveşte moralul Armatei ştiu că el este scăzut fiindcă Armata a pierdut o bătălie, fără să se fi bătut. Este un caz unic în istorie.
    Armata a vroit şi trebuia să se bată.
    Dacă Armata s-ar fi bătut, cu totul alta ar fi fost situaţia noastră, nu am fi pierdut Basarabia şi am fi salvat Ardealul.
    Am convingerea că, deşi inferiori numericeşte, am fi putut rezista, mai bine decât finlandezii şi am fi putut repurta chiar succese.
    Conducătorii Ţării au pus-o însă în situaţia să nu se bată şi să-şi piardă prin aceasta moralul.
    Chiar retragerea din Basarabia s-a executat în mod dezastruos.
    Cu toate că erau ştiri prevestitoare ale furtunii, nimeni nu s-a gândit să ia măsurile ce se impuneau.
    De aceea azi avem părinţi despărţiţi de copii şi bărbaţi de soţiile lor. Din toate părţile primesc plângeri sfâşietoare şi fac toate sforţările pentru a le satisface.
    Trebuie să înţelegeţi că, în greaua situaţie în care ne găsim, nu pot numai să promit ceea ce nu pot da. Eu nu fac demagogie, fiindcă nu sunt politician.
    Pentru ca Armata să se ridice însă la înălţimea morală la care trebuie să ajungă ea, trebuie să aibă prestigiu.
    Acest prestigiu este dat Armatei de către corpul ofiţeresc.
    El trebuie să fie disciplinat şi corect în toate manifestările lui şi să fie întotdeauna un exemplu şi pentru subalterni şi pentru societate.
    În acest fel ei vor putea cere de la subalterni tot ce vor voi, fiindcă numai acela poate pretinde mult care este înainte de orice sever eu el însuşi.
    Aşa am făcut eu şi aşa cer – dacă nu în aceiaşi măsură, cel puţin în parte – să facă şi ofiţerii armatei noastre.
    Dacă ofiţerii au comis şi comit greşeli nu este numai din vina lor, ci mai ales din vina comandanţilor care nu au ştiut sau care nu au vrut să împiedice la timp de a cădea în greşeală.
    Corectarea greşelilor nu se face numai prin pedeapsă, care de cele mai multe ori înrăieşte pe vinovat, ci mai cu seamă prin convingere, prin omenie şi prin persuasiune, care întotdeauna au dat cele mai bune rezultate.
    Cheia prestigiului şi a disciplinei este, deci, în mâna ofiţerilor.
    (ANIC, fond PCM – CM, dosar 17/1944, filele 37-55).

    Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea – Jurnalul Maresalului Antonescu, Vol.I 4.IX1940-31.XII.1941

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: