Führerul a înmânat, personal, Generalului Antonescu Crucea de Cavaler, în prezenţa feldmareşalilor Keitel şi von Rundstedt, a Generalului Jodl şi a colaboratorilor lor. Antonescu a fost însoţit de şeful său de Stat Major (Generalul Alexandru Ioaniţiu) şi un aghiotant.
Înainte de înmânarea decoraţiei, Führerul a declarat că, în urmă cu un an, când a decis să acorde României garanţii de inviolabilitate a frontierelor, a fost conştient că această măsură, ca şi celelalte care au urmat mai târziu, va determina Rusia, mai devreme sau mai târziu, să devină inamicul implacabil al Germaniei. În cursul ulterior al evenimentelor, Rusia a făcut, apoi, tot mai multe încercări de şantaj, aşa că el (Führerul) a trebuit să se hotărască pentru a acţiona rapid, ca să o ia înaintea inamicului, care, aşa cum ştim acum, era incredibil de bine înarmat. În legătură cu asta, el (Führerul) a întrebat România ce atitudine ar dori să adopte. Faptul că această ţară luptă astăzi de partea Germaniei, după ce a depăşit criza internă, într-o perioadă scurtă, se datorează exclusiv Generalului Antonescu, al cărui curaj, hotărâre, devotament şi voinţă de a munci au reprezentat valori ce nu pot fi măsurate cu exactitate, dar care au avut o extraordinară influenţă în desfăşurarea evenimentelor. Încă de la început Antonescu a avut încrederea personală a Führerului.
De când armele au început să vorbească, Generalul a arătat curaj şi calităţi de conducător. Fără ezitare, el s-a plasat imediat de partea Germaniei şi în scurta perioadă de când conduce România a realiza lucruri extraordinare. În aceste condiţii, este o plăcere şi o mare satisfacţie pentru Führer să ştie că unităţi germane sunt, de asemenea,
sub comanda Generalului Antonescu (Referire la Grupul Antonescu, Armatele 3 şi 4 Române, Armata 11 Germană).
Eliberarea Basarabiei reprezintă primul succes pentru Antonescu şi el (Führerul) vrea să folosească această ocazie pentru a conferi Generalului Antonescu decoraţia prin care naţiunea germană răsplăteşte curajul, eroismul şi calităţile de conducere ale oamenilor ei.
Generalul Antonescu a mulţumit în modul cel mai sincer pentru atitudinea înţelegătoare pe care Führerul a arătat-o întotdeauna faţă de el. Acceptă cu bucurie decoraţia în numele Armatei Române şi al poporului român. În felul acesta, el repetă asigurarea pe care i-a dat-o deja Führerului la prima întâlnire cu el, şi anume că Germania poate conta fără rezerve pe poporul român, pentru că, la urma urmelor, nu Generalul Antonescu singur a mers cu Germania; în spatele lui s-a aflat întregul popor. Germania poate avea încredere şi în viitor în viteaza şi onesta naţiune română. România se
simte onorată că poate lupta împotriva duşmanului comun alături de Germania şi, astfel, să-şi contribuie la apărarea civilizaţiei.
Apoi, Führerul a conferit Generalului Antonescu Crucea de Cavaler, precum şi Crucea de Fier, clasa I şi a II-a.
Într-o scurtă convorbire, în prezenţa Feldmareşalului Keitel şi a colonelului Schmundt, care a urmat conferirii decoraţiei, Führerul a declarat că clarificarea rapidă a relaţiilor cu Rusia a fost foarte importantă. La începutul lui iunie el a avut convingerea că orice alt efort pentru a ajunge la o astfel de clarificare era tratat de ruşi într-o manieră de
tergiversare, astfel încât conflictul inevitabil putea numai să fie amânat pentru cel mult una sau două luni. În felul acesta, el s-ar fi declanşat într-o perioadă nefavorabilă pentru Germania, întrucât după mijlocul lunii august şi începutul lunii septembrie era dificil, din cauza vremii, să se înceapă o operaţiune militară împotriva Rusiei (Chiar şi aşa, faţă de programarea iniţială a Operaţiunii „Barbarossa”, cel mai târziu la data de 1 mai 1941, atacul contra URSS a fost amânat din cauza conflictului din Balcani, astfel că, ulterior, săptămânile pierdute au fost luate în calcul pentru a se explica eşecul din faţa Moscovei (decembrie 1941) şi – probabil – al întregii campanii din Est !).
După lungi deliberări şi după o examinare profundă a propriei sale conştiinţe, el (Führerul) a ajuns la convingerea că lupta era iminentă. El mulţumeşte României pentru că şi-a dat seama imediat care este situaţia în ceea ce o priveşte şi nu a făcut nici un fel de dificultăţi.
Problemele care trebuie să fie rezolvate sunt aceleaşi ca la începutul campaniei, adică mai întâi distrugerea forţei vii a inamicului şi, apoi, distrugerea sau capturarea centrelor industriale puternice şi a bazelor de materii prime ale Rusiei. În ceea ce priveşte prima chestiune, adică distrugerea forţei vii a duşmanului, ruşii înşişi au răspuns în maniera în care Führerul sperase întotdeauna, aproape sigur, fără însă a avea o certitudine.
Ei au acceptat lupta în apropierea frontierei. Ţinând seama de concentrarea extraordinară a forţelor lor, probabil că nu le-a mai rămas nimic altceva de făcut, întrucât o retragere a unor mase puternic concentrate nu mai era posibilă. În felul acesta, cea mai mare parte a armatei a suferit o înfrângere zdrobitoare, fiind făcută fie prizonieră, fie alungată. Numai resturi ale acestora au reuşit să stabilească un nou front. Acestea însă sunt datorate forţei de calitate mai slabă.
Rezultatele înaintării germane pot fi apreciate după numărul prizonierilor şi mărimea prăzii: 900 000 prizonieri, 10 000 avioane, 13 000 tancuri, 10 400 tunuri şi au fost capturate cantităţi considerabile de alte materiale. Întrucât, conform experienţei războiului mondial, sunt cel puţin doi răniţi la un prizonier, şi ruşii au luptat de data asta cu un fanatism deosebit, s-ar putea presupune că au fost scoşi din luptă 3 până la 4 milioane de soldaţi ruşi. Că ruşii au suferit pierderi grele este indicat şi de faptul că au fost combinate unele unităţi. În ceea ce priveşte al doilea obiectiv, anume ocuparea sau distrugerea centrelor industriale sau a bazelor de materii prime, el (Führerul) speră ca luna
viitoare să fie posibilă ocuparea Leningradului, cu centrul său industrial, regiunile mineraliere din sudul Ucrainei, zona industrială din jurul Harkovului şi zona industrială a Moscovei.
El speră să atingă aceste obiective înainte de începerea vremii nefavorabile.
Führerul a apreciat că următorul obiectiv major este atacarea Leningradului, care poate să înceapă peste două zile, îndreptarea unor „bucle” care mai persistă încă pe linia frontului şi distrugerea unităţilor care sunt încercuite în „pungi”. În continuare, trebuie să se înainteze în sud spre zonele mineraliere şi, în final, ca ultimă operaţiune, trebuie luată Moscova.
Chiar dacă s-ar fi obţinut rezultate mai mari decât cel care au fost obţinute acum, n-ar fi fost totuşi posibilă o înaintare mai rapidă, din cauză că nu s-ar fi putut asigura aprovizionarea. În aceste condiţii, a fost un succes pentru Germania că, practic, ea a putut să repună în funcţiune întreaga reţea de căi ferate în teritoriul ocupat, în parte cu material rulant rusesc, dar şi cu material rulant german, după schimbarea ecartamentului. În toate condiţiile însă aprovizionarea trebuie asigurată înainte de începerea următoarei înaintări, dacă nu se doreşte repetarea aceleiaşi erori pe care a făcut-o o altă binecunoscută personalitate (Napoleon în 1812 !) în timpul acţiunilor împotriva Rusiei.
În continuare, Führerul a discutat cu Antonescu unele probleme strategice, precum modul de acţiune în Ucraina, în special cu privire la posibilitatea de a împinge forţele ruseşti din sudul Ucrainei într-o „pungă”, încercuită de câteva divizii de tancuri.
Antonescu a confirmat această posibilitate şi a explicat, cu ajutorul hărţii, planurile pe care le are în ceea ce priveşte Grupul de Armate aflat sub comanda sa. El a menţionat, în acest sens, că în zona în care acţionează el a lichidat toate punctele de rezistenţă în două săptămâni; şi a insistat, în mod repetat, că, după lichidarea diverselor „pungi”, acolo se află concentrate prea multe trupe, astfel că poate exista pericolul unor dificultăţi în aprovizionare. El a sugerat ca în primul rând diviziile italiene, care au fost aduse acum, să fie deplasate mai departe spre nord, ca să poată fi astfel prevenită aglomerarea de trupe.
Führerul a răspuns că au fost deja date ordinele necesare pentru deplasarea italienilor şi pentru direcţionarea generală a trupelor spre nord.
Antonescu a declarat, în continuare, că vrea să ocupe în sud nu numai Odessa, ci şi Sevastopolul şi Crimeea, ca să cuprindă astfel şi bazele aeriene ale ruşilor de pe care aviaţia acestora, cu noile lor bombardiere ce au o viteză de 500 km, bombardează Constanţa.
Cu ajutorul hărţii, Antonescu a prezentat mai departe planurile sale privind înaintarea în Ucraina spre est şi sud a trupelor pe care le comandă, fără să prevadă totuşi date precise în legătură cu aceasta. El a indicat numai prin gesturi cu mâna direcţia generală de înaintare pe care o avea în vedere.
După încheierea discuţiei, Führerul a avut o întâlnire cu Feldmareşalul von Rundtsedt, în timp ce Antonescu era informat, într-o încăpere alăturată, despre intenţiile germane privind Kievul etc., de către colaboratori importanţi ai Feldmareşalului von Rundtsedt.
(DGFP, Series D, vol. XIII, London, HMSO, 1964,
doc. nr. 188, p. 296-299;
Andreas Hillgruber, Les entretiens secrets,
doc. nr. 85, p. 622-626;
Ion Calafeteanu, Români la Hitler,
doc. nr. 13, p. 93-96).
Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea – Jurnalul Maresalului Antonescu, Vol.I 4.IX1940-31.XII.1941
Etichete: 1941, 6. Al Doilea Război Mondial, Frontul de Est, Generali, Maresal Ion Antonescu
honoretpatria.wordpress.com 
Lasă un răspuns