Archive for the ‘1916’ Category
”Dragilor Părinț, We mai trimit încă o amintire și din 1916. 14./V. 1916. Julian; Dlui Falat Peter din Dragojeștie, Bukowina”. Autorul acestor rânduri este ostașul român bucovinean Falat Iulius, n.1893, Drăgoiești, jud. Suceava, recrutat în reg. de inf. austriac nr. 22 din Cernăuți (format în proporție de 54% din români) și care va cădea rănit pe câmpul de luptă în octombrie 1916.
13/04/2013Se pare că poartă echipamentul trupelor de munte pentru că poartă un ”alpenstock” și ”Bergschuhe” (bocanci de munte), aici are gradul de „Gefreiter” dar la momentul rănirii era deja avansat „Korporal”, tunica este cea de infanterie model 1916 în culoarea „feldgrau”: ”M.1916 Feldgraue Bluse für Mannschaften mit Umlegekragen”, iar capela este model 1916 (cozoroc textil): ”M.1916 Feldraue Kappe für Mannschaften” (modelul 1915 avea cozoroc de piele), mai putem observa paftaua pentru trupă și subofițeri model 1888 și, aproape ascunsă, baioneta pentru pușca Mannlicher model 1895.
Informația am găsit-o în listele cu morți, răniți și prizonieri publicate de către ”K. und k. Kriegsministerium” între anii 1914-1919, scanate de Biblioteca Națională a Cehiei (http://kramerius.nkp.cz/): „Falat Julius, Korp.; k. k. LIR. Nr. 22, 3. Komp., Bukowina, Gura-humora, Dragojestie, 1893; verw.” în lista nr.486 din 3.11.1916.