Posts Tagged ‘1941’
Stenograma întocmită de Paul Otto Schmidt, la 10.VIII.1941, pe marginea întrevederii Adolf Hitler – Ion Antonescu, Berdicev (Ucraina), 6 august 1941
08/08/2015
Führerul a înmânat, personal, Generalului Antonescu Crucea de Cavaler, în prezenţa feldmareşalilor Keitel şi von Rundstedt, a Generalului Jodl şi a colaboratorilor lor. Antonescu a fost însoţit de şeful său de Stat Major (Generalul Alexandru Ioaniţiu) şi un aghiotant.
Înainte de înmânarea decoraţiei, Führerul a declarat că, în urmă cu un an, când a decis să acorde României garanţii de inviolabilitate a frontierelor, a fost conştient că această măsură, ca şi celelalte care au urmat mai târziu, va determina Rusia, mai devreme sau mai târziu, să devină inamicul implacabil al Germaniei. În cursul ulterior al evenimentelor, Rusia a făcut, apoi, tot mai multe încercări de şantaj, aşa că el (Führerul) a trebuit să se hotărască pentru a acţiona rapid, ca să o ia înaintea inamicului, care, aşa cum ştim acum, era incredibil de bine înarmat. În legătură cu asta, el (Führerul) a întrebat România ce atitudine ar dori să adopte. Faptul că această ţară luptă astăzi de partea Germaniei, după ce a depăşit criza internă, într-o perioadă scurtă, se datorează exclusiv Generalului Antonescu, al cărui curaj, hotărâre, devotament şi voinţă de a munci au reprezentat valori ce nu pot fi măsurate cu exactitate, dar care au avut o extraordinară influenţă în desfăşurarea evenimentelor. Încă de la început Antonescu a avut încrederea personală a Führerului.
De când armele au început să vorbească, Generalul a arătat curaj şi calităţi de conducător. Fără ezitare, el s-a plasat imediat de partea Germaniei şi în scurta perioadă de când conduce România a realiza lucruri extraordinare. În aceste condiţii, este o plăcere şi o mare satisfacţie pentru Führer să ştie că unităţi germane sunt, de asemenea,
sub comanda Generalului Antonescu (Referire la Grupul Antonescu, Armatele 3 şi 4 Române, Armata 11 Germană).
Eliberarea Basarabiei reprezintă primul succes pentru Antonescu şi el (Führerul) vrea să folosească această ocazie pentru a conferi Generalului Antonescu decoraţia prin care naţiunea germană răsplăteşte curajul, eroismul şi calităţile de conducere ale oamenilor ei.
Generalul Antonescu a mulţumit în modul cel mai sincer pentru atitudinea înţelegătoare pe care Führerul a arătat-o întotdeauna faţă de el. Acceptă cu bucurie decoraţia în numele Armatei Române şi al poporului român. În felul acesta, el repetă asigurarea pe care i-a dat-o deja Führerului la prima întâlnire cu el, şi anume că Germania poate conta fără rezerve pe poporul român, pentru că, la urma urmelor, nu Generalul Antonescu singur a mers cu Germania; în spatele lui s-a aflat întregul popor. Germania poate avea încredere şi în viitor în viteaza şi onesta naţiune română. România se
simte onorată că poate lupta împotriva duşmanului comun alături de Germania şi, astfel, să-şi contribuie la apărarea civilizaţiei.
Apoi, Führerul a conferit Generalului Antonescu Crucea de Cavaler, precum şi Crucea de Fier, clasa I şi a II-a.
Într-o scurtă convorbire, în prezenţa Feldmareşalului Keitel şi a colonelului Schmundt, care a urmat conferirii decoraţiei, Führerul a declarat că clarificarea rapidă a relaţiilor cu Rusia a fost foarte importantă. La începutul lui iunie el a avut convingerea că orice alt efort pentru a ajunge la o astfel de clarificare era tratat de ruşi într-o manieră de
tergiversare, astfel încât conflictul inevitabil putea numai să fie amânat pentru cel mult una sau două luni. În felul acesta, el s-ar fi declanşat într-o perioadă nefavorabilă pentru Germania, întrucât după mijlocul lunii august şi începutul lunii septembrie era dificil, din cauza vremii, să se înceapă o operaţiune militară împotriva Rusiei (Chiar şi aşa, faţă de programarea iniţială a Operaţiunii „Barbarossa”, cel mai târziu la data de 1 mai 1941, atacul contra URSS a fost amânat din cauza conflictului din Balcani, astfel că, ulterior, săptămânile pierdute au fost luate în calcul pentru a se explica eşecul din faţa Moscovei (decembrie 1941) şi – probabil – al întregii campanii din Est !).
După lungi deliberări şi după o examinare profundă a propriei sale conştiinţe, el (Führerul) a ajuns la convingerea că lupta era iminentă. El mulţumeşte României pentru că şi-a dat seama imediat care este situaţia în ceea ce o priveşte şi nu a făcut nici un fel de dificultăţi.
Problemele care trebuie să fie rezolvate sunt aceleaşi ca la începutul campaniei, adică mai întâi distrugerea forţei vii a inamicului şi, apoi, distrugerea sau capturarea centrelor industriale puternice şi a bazelor de materii prime ale Rusiei. În ceea ce priveşte prima chestiune, adică distrugerea forţei vii a duşmanului, ruşii înşişi au răspuns în maniera în care Führerul sperase întotdeauna, aproape sigur, fără însă a avea o certitudine.
Ei au acceptat lupta în apropierea frontierei. Ţinând seama de concentrarea extraordinară a forţelor lor, probabil că nu le-a mai rămas nimic altceva de făcut, întrucât o retragere a unor mase puternic concentrate nu mai era posibilă. În felul acesta, cea mai mare parte a armatei a suferit o înfrângere zdrobitoare, fiind făcută fie prizonieră, fie alungată. Numai resturi ale acestora au reuşit să stabilească un nou front. Acestea însă sunt datorate forţei de calitate mai slabă.
Rezultatele înaintării germane pot fi apreciate după numărul prizonierilor şi mărimea prăzii: 900 000 prizonieri, 10 000 avioane, 13 000 tancuri, 10 400 tunuri şi au fost capturate cantităţi considerabile de alte materiale. Întrucât, conform experienţei războiului mondial, sunt cel puţin doi răniţi la un prizonier, şi ruşii au luptat de data asta cu un fanatism deosebit, s-ar putea presupune că au fost scoşi din luptă 3 până la 4 milioane de soldaţi ruşi. Că ruşii au suferit pierderi grele este indicat şi de faptul că au fost combinate unele unităţi. În ceea ce priveşte al doilea obiectiv, anume ocuparea sau distrugerea centrelor industriale sau a bazelor de materii prime, el (Führerul) speră ca luna
viitoare să fie posibilă ocuparea Leningradului, cu centrul său industrial, regiunile mineraliere din sudul Ucrainei, zona industrială din jurul Harkovului şi zona industrială a Moscovei.
El speră să atingă aceste obiective înainte de începerea vremii nefavorabile.
Führerul a apreciat că următorul obiectiv major este atacarea Leningradului, care poate să înceapă peste două zile, îndreptarea unor „bucle” care mai persistă încă pe linia frontului şi distrugerea unităţilor care sunt încercuite în „pungi”. În continuare, trebuie să se înainteze în sud spre zonele mineraliere şi, în final, ca ultimă operaţiune, trebuie luată Moscova.
Chiar dacă s-ar fi obţinut rezultate mai mari decât cel care au fost obţinute acum, n-ar fi fost totuşi posibilă o înaintare mai rapidă, din cauză că nu s-ar fi putut asigura aprovizionarea. În aceste condiţii, a fost un succes pentru Germania că, practic, ea a putut să repună în funcţiune întreaga reţea de căi ferate în teritoriul ocupat, în parte cu material rulant rusesc, dar şi cu material rulant german, după schimbarea ecartamentului. În toate condiţiile însă aprovizionarea trebuie asigurată înainte de începerea următoarei înaintări, dacă nu se doreşte repetarea aceleiaşi erori pe care a făcut-o o altă binecunoscută personalitate (Napoleon în 1812 !) în timpul acţiunilor împotriva Rusiei.
În continuare, Führerul a discutat cu Antonescu unele probleme strategice, precum modul de acţiune în Ucraina, în special cu privire la posibilitatea de a împinge forţele ruseşti din sudul Ucrainei într-o „pungă”, încercuită de câteva divizii de tancuri.
Antonescu a confirmat această posibilitate şi a explicat, cu ajutorul hărţii, planurile pe care le are în ceea ce priveşte Grupul de Armate aflat sub comanda sa. El a menţionat, în acest sens, că în zona în care acţionează el a lichidat toate punctele de rezistenţă în două săptămâni; şi a insistat, în mod repetat, că, după lichidarea diverselor „pungi”, acolo se află concentrate prea multe trupe, astfel că poate exista pericolul unor dificultăţi în aprovizionare. El a sugerat ca în primul rând diviziile italiene, care au fost aduse acum, să fie deplasate mai departe spre nord, ca să poată fi astfel prevenită aglomerarea de trupe.
Führerul a răspuns că au fost deja date ordinele necesare pentru deplasarea italienilor şi pentru direcţionarea generală a trupelor spre nord.
Antonescu a declarat, în continuare, că vrea să ocupe în sud nu numai Odessa, ci şi Sevastopolul şi Crimeea, ca să cuprindă astfel şi bazele aeriene ale ruşilor de pe care aviaţia acestora, cu noile lor bombardiere ce au o viteză de 500 km, bombardează Constanţa.
Cu ajutorul hărţii, Antonescu a prezentat mai departe planurile sale privind înaintarea în Ucraina spre est şi sud a trupelor pe care le comandă, fără să prevadă totuşi date precise în legătură cu aceasta. El a indicat numai prin gesturi cu mâna direcţia generală de înaintare pe care o avea în vedere.
După încheierea discuţiei, Führerul a avut o întâlnire cu Feldmareşalul von Rundtsedt, în timp ce Antonescu era informat, într-o încăpere alăturată, despre intenţiile germane privind Kievul etc., de către colaboratori importanţi ai Feldmareşalului von Rundtsedt.
(DGFP, Series D, vol. XIII, London, HMSO, 1964,
doc. nr. 188, p. 296-299;
Andreas Hillgruber, Les entretiens secrets,
doc. nr. 85, p. 622-626;
Ion Calafeteanu, Români la Hitler,
doc. nr. 13, p. 93-96).
Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea – Jurnalul Maresalului Antonescu, Vol.I 4.IX1940-31.XII.1941
Secția a 3-a Operații. Dare de seama asupra intervenției trupelor române pe timpul debarcărilor inamice la Feodosia, Kerci si Eupatoria în iarna 1941/1942
19/01/2015
I. Situația trupelor române în Crimeea, în preajma debarcărilor de la Kerci, Feodosia și Eupatoria.
Comandamentul sovietic, vazând situatia grea a frontului Sevastopol, care era amenintat sa cada, cu toate întaririle trimise si cu tot sistemul de fortificatii din jurul lui, încearca sa slabeasca presiunea germano-româna printr-o serie de debarcari, fara mare importanta, pe coasta occidentala a Crimeei, înca din faza preparativelor atacului; toate aceste încercari au fost respinse cu succes si nu se atribuie inamicului posibilitatea de debarcare în stil mare.
Situatia fortelor germano-române în ajunul debarcarilor era: la Sevastopol – corpurile 54 si 30 armata, Detasamentul ,,Korne” si Brigada 1 Munte; în peninsula Kerci, nu se gasea decât comandamentul Corpului 42 german cu Divizia 46, care avea grosul pe litoralul de est al peninsulei si slabe elemente de supraveghere pe ambele coaste spre vest, pâna la gâtul peninsulei; Brigada 8 Cavalerie dispersata pe comunicatii de la Simferopol pâna la Karasubazar si Uskut, având caii la Novo Tarâtino; Brigada 4 Munte, în zona Simferopol – Alusta, cu unitatile dispersate.
Vremea devenise mizerabila. Comunicatiile – poleite de o ninsoare înghetata.
În aceasta situatie, inamicul debarca la 25/26 decembrie 1941 forte importante în partea de nord-est a peninsulei Kerci; operatiile de debarcare continua în cursul zilelor de 26, 27 si 28 decembrie.
Divizia 46 germana si-a angajat toate rezervele de care dispunea, fara a reusi sa lichideze decât în parte unele capete de pod, de la sud de Kerci.
II. Interventia trupelor române. ( Brigada 8 Cavalerie si Brigada 4 Munte )
1. Deplasarea trupelor române spre peninsula Kerci.
Fata de situatia critica aratata, comandamentul Armatei a 11-a germana ia urmatoarele masuri, în cursul zilei de 26 decembrie: la ora 15,45, da ordin ca Brigada 8 Cavalerie sa înceapa miscarea imediat, astfel ca în ziua de 27 decembrie sa se gaseasca cu elementele înaintate la Vladislavovka. Regimentul 3 Calarasi Moto va fi deplasat la Feodosia prin grija Corpului 42 Armata; Detasamentul ,,Korne”, aflat pe litoralul de nord de Sevastopol a fost pus în miscare de catre Armata a 11-a germana, la amiaza zilei de 26 decembrie, astfel ca în ziua de 27 decembrie, sa se gaseasca în zona Keneges; la ora 24 da ordin ca si Brigada 4 Munte sa se puna imediat în miscare, astfel ca sa ajunga în seara zilei de 28 decembrie, în zona Koktebel – Starâi Krâm – Sudak, lasând doua batalioane pentru asigurarea circulatiei pe soseaua Simferopol – Alusta.
Deplasarea trupelor române spre locul de interventie s-a executat în conditii foarte grele din cauza timpului extrem de nefavorabil, astfel: – Brigada 8 Cavalerie începe deplasarea pe fractiuni ( fiind dispersata cum s-a aratat mai înainte ) la 26 decembrie, ora 16; parcurge pâna la 27 decembrie, ora 16 o distanta de 100 km, ajungând cu capul la Koiasan; iar la 28, dimineata, ajunge în zona est Keneges, deci în mai putin de 48 de ore a parcurs în total 140 km.
– Detasamentul ,,Korne”, s-a pus în miscare în ziua de 26 decembrie, catre ora 14 si a ajuns în ziua de 28 decembrie, ora 14 în regiunea Leninskoie, parcurgând în acest timp 200 km;
– Brigada 4 Munte, a început deplasarea pe doua itinerarii, la 27 decembrie, ora 6, ajungând pâna în seara zilei de 28 decembrie, în zona Salâ – Sudak – Koktebel, parcurgând peste 100 km în 48 de ore.
Din acest moment situatia se agraveaza mai mult, deoarece inamicul începe debarcari si la Feodosia. Operatiile de debarcare încep la 28/29 decembrie ora 2,30, în urma unei puternice pregatiri de artilerie de pe vase. Dupa lupte înversunate care au durat toata ziua de 29 decembrie în oras, unde se gaseau numai elemente de servicii ale Corpului 42 si 1 – 2 baterii artilerie, inamicul cucereste, spre seara, în întregime, Feodosia. Situatia este cu atât mai grava, cu cât Corpul 42 Armata ( o divizie ) era angajat cu toate fortele în peninsula Kerci, Brigada 8 Cavalerie si Detasamentul ,,Korne”, erau de asemenea angajate pâna catre jumatatea peninsulei ( Leninskoie – Keneges ), Brigada 4 Munte se gasea la o etapa de mars de Feodosia ( 20 – 22 km ).
2. Atacul de la Feodosia ( 30 decembrie ).
La 29 decembrie, Armata a 11-a germana da urmatorul ordin: Corpul de Munte cu Brigada 4 Munte, Regimentul 3 Calarasi Purtat, 1 divizion vânatori care german, o baterie grea germana, sa atace si sa distruga inamicul debarcat la Feodosia, împreuna cu Brigada 8 Cavalerie si Detasamentul ,,Korne” care va ataca de la nord spre sud; în acest scop, Brigada 8 Cavalerie si Detasamentul ,,Korne” au fost aduse înapoi, în regiunea Vladislavovka.
Atacul trebuia sa se produca la 30 decembrie dimineata, simultan de ambele mari unitati, dar nu s-a putut executa, deoarece inamicul a anticipat si a atacat în dimineata aceleiasi zile, cu 2 – 3 batalioane si care de lupta, la stânga Brigazii 4 Munte si dreapta Brigazii 8 Cavalerie, unde a dat de câteva fractiuni de servicii germane si un escadron din Regimentul 3 Calarasi Purtat, pe care le-a aruncat repede spre vest. Brigada 4 Munte, care începuse înaintarea spre Feodosia, a fost surprinsa si depasita de inamic pe la nord. Sub amenintarea manevrei inamice a fost silita sa se retraga spre vest, pâna la Karagos – Azimovka.
Trebuie mentionat ca trupele Brigazii 4 Munte, în urma a trei zile de mars, erau sleite de puteri, trebuind sa stea în ajunul atacului în ger de –20° C cu un echipament sumar de iarna; iar în dimineata de 30 decembrie s-a abatut asupra regiunii un viscol puternic si un ger de –30° C care a avut drept consecinte degerarea mortala a 180 oameni si înghetarea completa a uleiului armamentului automat.
Presiunea inamicului fiind continua, Corpul de Munte ordona ca Brigada 4 Munte sa se instaleze defensiv pe linia Starâi Krâm – viile de la cota 212, 5. De la stânga Brigazii 4 Munte si pâna la coasta Sivas era un gol de 30 km pe care Brigada 8 Cavalerie a reusit sa-l acopere pâna la regruparea Diviziei 46 germana, când
frontul s-a închegat pe linia generala: vest Koktebel – Azimovka – Kiet.
3. Operatiile de la 31 decembrie 1941 pâna la 15 ianuarie 1942.
În cursul zilei de 31 decembrie inamicul cauta sa taie iesirea din peninsula a trupelor germane, actionând pe directiile Daln Kamâsi si Vladislavovka, dar s-a lovit de rezistenta înversunata a Regimentului 2 Calarasi, care n-a cedat nici un pas. Aceasta rezistenta a permis Diviziei 46 germana, care era urmarita din spate, sa ajunga în zona Vladislavovka, unde ia legatura cu trupele române si se poate considera salvata.
Regimentul 2 Calarasi, ramas izolat în zona Kamâsi, se decroseaza în timpul noptii de 31 decembrie – 1 ianuarie si, strecurându-se printre elementele inamice pe întuneric si pe un viscol puternic, ajunge pâna dimineata în sectorul Brigazii 8 Cavalerie.
În cursul zilei, pe frontul Brigazii 4 Munte a fost respins un atac inamic în regiunea est Starâi Krâm.
Fortele inamice debarcate pâna la 31 decembrie erau: la Kerci, Armata 51 rusa ( 4 divizii ); la Feodosia, Armata 44 rusa ( 3 divizii ).
Armata a 11-a hotaraste sa atace pentru a reduce capul de pod de la Feodosia si a asigura stapânirea Crimeii. În acest scop, aduce spre Feodosia diviziile 170 si 132 germane de la Sevastopol si Divizia 18 Infanterie, aflata la vest de Nipru.
În timp ce comandamentul german îsi concentrase atentia spre Feodosia, în noaptea de 4/5 ianuarie 1942, alte forte inamice debarca la Eupatoria. Aici intervine Gruparea tactica ,,Müller”, în compunerea careia se aflau 2 baterii din Regimentul 53 Artilerie român si ulterior 2 baterii artilerie grea române. Pâna la 7 ianuarie, inamicul debarcat aici a fost complet nimicit.
În sfârsit, inamicul mai încearca o debarcare la Sudak, la 12/13 ianuarie care a fost respinsa de Brigada 4 Munte.
Dupa lichidarea debarcarii de la Eupatoria, perioada de criza nu era înca terminata. În timp ce inamicul întarea continuu, prin transporturi masive, trupele debarcate în peninsula Kerci si Feodosia*, noi debarcari erau asteptate la Ak. Mecet, Baikal, Perekop si Ciongar.
Totusi situatia se amelioreaza din zi în zi deoarece la Feodosia se formase un front la adapostul caruia soseau mereu întariri, Divizia 18 patrunsese cu grosul în Crimeea si se dirija catre peninsula Kerci, Divizia 10 trecuse Niprul si ajunsese cu capul în apropiere de istmul Perekop.
———
* Pâna la 14 ianuarie debarcasera în peninsula Kerci 7 – 8 divizii infanterie si o brigada
care lupta.
** Divizia 18 Infanterie a putut lua parte la aceasta batalie numai datorita eforturilor depuse de trupe, care au parcurs pe jos distanta de la Nipru pâna la front ( aproximativ 300 km în 12 zile ) plus distantele parcurse anterior de catre unitati, de la punctele de dislocare din teritoriul de ocupatie de la nord de Nipru, pâna la punctul de trecere Berislav, ceea ce înseamna înca circa 150 km pentru majoritatea unitatilor.
———
Prin sosirea acestor unitati, perioada de criza se putea considera trecuta iar comandamentul a putut începe în liniste pregatirea ofensivei pentru recucerirea Feodosiei, deoarece avea spatele asigurat si forte suficiente în tot lungul coastei, pentru a face fata oricarei surprize.
Între 8 – 14 ianuarie, Armata a 11-a îsi regrupeaza fortele si pregateste ofensiva contra inamicului debarcat la Feodosia.
4. Recucerirea Feodosiei.
Între 15 – 21 ianuarie, are loc contraofensiva care a avut drept rezultat recucerirea Feodosiei si respingerea inamicului pâna la gâtul peninsulei, unde frontul s-a stabilit cu începere de la 21 ianuarie, pe linia: Tulumceak – Mihailovka – Daln Kamâsi.
La acest atac au luat parte 3½ divizii germane si urmatoarele mari unitati române: Divizia 18 Infanterie, Brigada 8 Cavalerie si Detasamentul ,,Korne”, în partea de nord a frontului, deci valoarea a 3½ divizii române. Brigada 4 Munte, aflata la dreapta Diviziei 170 germana, porneste la atac la 15 ianuarie în zorii zilei. Pâna la ora 8,15, înainteaza pâna pe linia Sarykaia – cota 236.
Un contraatac inamic dat asupra dreptei Diviziei 170 face ca aceasta sa se replieze. Brigada 4 Munte ataca cu un detasament în flanc si în spate trupele inamice din fata Diviziei 170 si le pune în deruta. Datorita acestei actiuni, Divizia 170 a putut relua înaintarea.
Ulterior, Brigada 4 Munte a întors succesiv toate rezistentele inamice de la dreapta Diviziei 170, usurându-i progresia.
Divizia 18 Infanterie** Brigada 8 Cavalerie si Detasamentul ,,Korne” au atins obiectivul fixat din prima zi.
La 21 ianuarie, situatia din Crimeea era consolidata.
Trupele inamice debarcate în zona Feodosia si peninsula Kerci au fost respinse spre est cu pierderi mari, iar frontul a fost stabilit în ,,gâtul” Crimeii, unde este distanta cea mai scurta si unde a ramas pâna la începerea ofensivei din mai 1942. Coasta de sud a Crimeii era solid asigurata prin Brigada 4 Munte. Coasta de nord vest a Crimeii era asigurata de Divizia 10 Infanterie*. Istmurile erau aparate prin Comandamentul Istmurilor care avea sub ordine un batalion din Regimentul 90 Infanterie si 2 escadroane din Brigada 6 Cavalerie.
5. Debarcarea inamica de la Sudak.
În momentul în care începea atacul asupra Feodosiei, inamicul debarca la Sudak, în noaptea de 15/16 ianuarie, forte puternice ( 7 – 8 batalioane ), care au început înaintarea spre nord-est. Prin aceasta operatiune inamicul a urmarit probabil sa întoarca frontul fortelor germano-române si sa se uneasca cu fortele din zona Feodosia.
Totodata, grupurile de partizani colaborau cu trupele inamice, actionând intens în spatele trupelor noastre.
În acest moment, se afla la Sudak o singura companie din Brigada 4 Munte.
Pentru a lichida aceste forte inamice care amenintau spatele trupelor noastre, s-a creat Detasamentul ,,Colonel Rukser” care a primit succesiv urmatoarele forte: 3 batalioane germane, batalioanele 13 si 14 vânatori munte, o companie din Batalionul 18 Vânatori Munte, o companie din Batalionul 14 Vânatori Munte si Divizionul 3 din Regimentul 4 Artilerie, toate din Brigada 4 Munte. În primele zile au fost si Batalionul 4 Pionieri din Brigada 4 Munte si 2 escadroane din Brigada 8 Cavalerie. Deci majoritatea fortelor din aceasta zona au fost românesti.
———
* Divizia 10, dupa ce a patruns în peninsula Crimeea, a primit ordin sa se îndrepte spre coasta de nord vest a acelei peninsule, pentru a asigura paza coastei între Eupatoria si Perekop.
———
Dupa lupte grele duse pe un ger naprasnic, viscol si într-un teren muntos, care au tinut pâna la 28 ianuarie, situatia este restabilita si în aceasta parte. Sudakul a fost recucerit, iar inamicul debarcat a fost distrus sau capturat, astfel: 800 prizonieri, 770 morti lasati pe teren, 12 tunuri, numeroase arme si munitii.
La succesul final din ziua de 28 ianuarie a contribuit în mare parte compania ,,Capitan Gertner” ( Batalionul 18 Vânatori Munte ) care, printr-o actiune îndrazneata, ataca în spate inamicul si îi taie retragerea spre mare, cucerind Sudakul.
Pentru prima data, la 5 noiembrie 1941, Sudakul este cucerit de unitatile române, iar la 28 ianuarie 1942, tot de catre trupe române este recucerit.
Sacrificiile Brigazii 4 Munte în luptele de la Feodosia si Sudak care au durat 13 zile sunt: 36 ofiteri – morti si raniti, 21 subofiteri – morti si raniti, 837 trupa – morti si raniti.
Concluzii generale
La prima ofensiva a Armatei a 11-a germana din istmul peninsulei Kerci si recucerirea Feodosiei, trupele române au participat în proportie egala cu acelea germane (3½ divizii germane si valoarea a 3½ divizii române).
Perioada de cea mai mare criza, debarcarea de la Feodosia, când situatia din Crimeea putea fi compromisa total, este salvata de prezenta în timp, la vest de Feodosia, a Brigazii 4 Munte.
Aceasta mare unitate româna, strabate în 48 de ore peste 100 km si este cea dintâi la portile Feodosiei, unde nu se mai aflau alte forte pentru a opri înaintarea inamicului, care cucerise orasul si înainta spre vest si spre nord. Interventia în timp util s-a facut numai datorita eforturilor depuse neîntrerupt timp de trei zile de marsuri fortate în conditii atmosferice exceptional de aspre.
Comandamentul german a pus toata nadejdea în rezistenta trupelor române.
Astfel, la 3l decembrie s-a prezentat la Postul de Comanda al Corpului de Munte, maiorul de stat major Stumpel, seful Biroului Operatii de la Corpul 42 Armata care a marturisit: ,,Toata situatia Armatei a 11-a depinde de puterea de rezistenta a Corpului de Munte. Rog pe domnul comandant al Corpului de Munte, sa faca tot posibilul si sa tina pozitia”.
Trupele române si-au îndeplinit cu succes aceasta grea misiune, rezistând în conditii neînchipuit de grele ( ger, viscol, teren înghetat, încât nu se puteau executa lucrari, iar armamentul automat nu mai functiona, având uleiul înghetat ).
Dupa aceasta oprire a inamicului, marile unitati române au trecut la ofensiva, al carei rezultat a fost salvarea Crimeii.
A.M.R., fond M. St. M., Sectia a 3-a Operatii, dosar 2078, filele 30 – 39.
ARHIVELE MILITARE ROMÂNE
CENTRUL DE CERCETARE SI PASTRARE
A ARHIVELOR MILITARE ISTORICE
Coordonatori:
Valeriu Florin Dobrinescu
Ion Patroiu
Gheorghe Nicolescu
Autori:
Botoghina Iulian
Ciuhan Vasile
Manea Vasilica
Matei Lenuta
Nicolescu Lenuta
Stoianovici Constandina
RELATII MILITARE ROMÂNO – GERMANE
1939 – 1944 – documente –
Editura EUROPA NOVA – Bucuresti – 2000 p.175-179
Chișinău (în colțul din dreapta jos, un soldat motociclist român – se observă brasarda galbenă de recunoaștere) – Iulie 1941
16/07/2014
Chișinău – Iulie 1941
Chișinău – Iulie 1941
Cernăuți – Iulie 1941
16/07/2014
Cadrul nr. 8614 Gardian public, uniformă model 1930 (după accesoriile de culoare albă probabil o uniformă de paradă), iar în fundal câţiva subofiţeri de infanterie (şapci cu bandă albastră, după formă probabil model 1934), în dreapta, cel cu coif, un jandarm. Bucureşti – Parada Victoriei, 8 noiembrie 1941
03/05/2014
Stop cadre film Agfa color, 1941 (copie digitală după original aflată în colecția personală)
București – Parada Victoriei, 8 noiembrie 1941
15/02/2014
București – Parada Victoriei, 8 noiembrie 1941, a set on Flickr.
Stop cadre film Agfa color, 1941 (copie digitală după original aflată în colecția personală)
Comunicatul nr. 6 din 25 iulie 1941: „Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la Răsărit s-a terminat. Din Carpaţi şi până la Mare suntem din nou stăpâni pe hotarele străbune. Lupta pentru asigurarea dezvoltării noastre, pentru salvarea credinţei, pentru ordine şi pentru civilizaţie, continuă. Trupele germano-române au înaintat adânc dincolo de Nistru”.
25/07/2013
(sursa info: Gh. Buzatu, Stela Cheptea, Marusia Cîrstea – Jurnalul Mareșalului Antonescu, Vol.I); Sursa foto: Armata Română în Al Doilea Război Mondial, Ed. Meridiane, București 1995;
Generalul Ion Antonescu, la parada militară de la 10 mai 1941, Ziua Națională a Regatului României. București – 10 Mai 1941
18/02/2011
De la stânga: Majestatea Sa Regina-mamă Elena, D-na Maria General Antonescu. București – 10 Mai 1941
Fundal, de la stânga: Patriarhul României Nicodim Munteanu, Majestatea Sa Regina-mamă Elena, D-na Maria General Antonescu. București – 10 Mai 1941
Generalul Ion Antonescu la serbarea Bobotezei. București – 6 Ianuarie 1941
06/01/2011
Gen. Ion Antonescu (centru), Patriarhul României Nicodim Munteanu (dreapta). Palatul Regal – 6 Ianuarie 1941
Patriarhul României Nicodim Munteanu (stânga), Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri Horia Sima (dreapta, în negru), Gen. Ion Antonescu (dreapta). Palatul Regal – 6 Ianuarie 1941
Patriarhul României Nicodim Munteanu (stânga), Gen. Ion Antonescu (centru), Vicepreşedintele Consiliului de Miniştri Horia Sima (dreapta, în negru). Palatul Regal – 6 Ianuarie 1941
Trecerea în revistă a trupelor, Gen. Ion Antonescu (al doilea stânga). Piața Senatului – 6 Ianuarie 1941
Oficialități asistă la serviciul religios, Gen. Ion Antonescu (dreapta). Piața Senatului – 6 Ianuarie 1941
Gen. Ion Antonescu (în tribună, al doilea din dreapta) și alte oficialități asistă la defiladea trupei. Piața Senatului – 6 Ianuarie 1941
Tancuri R-2 (Skoda S-II-a) din Regimetul 1 Care de Luptă, Divizia 1 Blindată. Basarabia – Iulie 1941
17/08/2010
Vânători de munte. Crimea – Iunie 1941
21/07/2010
honoretpatria.wordpress.com 